Cura de slabire cu lamaie, sau cum sa slabesti cu suc de lamaie: adevar sau mit?

Cum slabesti cu o cura de slabire cu lamaie sau cu o dieta cu suc de lamaie?

Cura de slabire cu lamaie (sau dieta cu lamaie) pare a fi una dintre cele mai populare cure de slabire intalnite in ziua de astazi pe internetul romanesc si international! Vorba aia, nici nu ridica mari provocari, este o cura de slabire relativ usor de tinut, ieftina (lamaile nu sunt fructe scumpe, pana la urma) si sunt doamne si domnisoare care spun ca au obtinut rezultate bune, care au slabit 5-10kg in cele 14 zile cat tine „programul” (16 de fapt, vedem mai jos) si este, in mod interesant, recomandata de unii nutritionisti, drept solutie reala pentru revenirea la kilogramele dorite.

Bun, hai sa vedem in ce consta cura de slabire cu lamaie

Tehnic vorbind, o cura de slabire cu ajutorul sucului de lamaie, caci despre suc este vorba, nu e deloc complicata si consta in consumarea, progresiva a sucului de lamaie, dupa cum urmeaza: in prima zi o lamaie, a doua zi doua lamai, a 3a zi 3 lamai si tot asa, pana in cea de-a 7a zi, in care vei consuma sucul a 7 lamai.

Dupa cele 7 zile, se face o pauza de 2 zile.

Dupa cele 2 zile de pauza, programul se reia, de data asta in ordine inversa, consumand in prima zi sucul a 7 lamai, apoi 6 lamai in a doua zi, 5 lamai in a 3a zi, pana ajungem la sucul unei singure lamai in ultima zi de program!

Si gata!

Excelent, in acest moment cura de slabire cu lamaie a luat sfarsit si, teoretic ai slabit in jur de 10 kg.

Important, sa ne intelegem: sucul de lamaie nu se consuma direct, in forma concentrata, ci diluat in apa calduta. Sucul astfel obtinut se bea dimineata pe stomacul gol, cu 30-60 de minute inainte de micul dejun.Dieta sau cura de slabit cu ajutorul sucului de lamaie este de fapt mai mult un proces de detoxifiere, nu unul care sa asigure o slabire sustenabila

Reguli de urmat, recomandate de specialistii dietei cu lamaie, in timpul curei

Sunt cateva reguli pe care sustinatorii acestei cure de slabit cu lamaie le recomanda pe timpul „programului” si anume:

  1. Pe timpul zilei bea cel putin 2 litri de apa. Cu aceasta regula nu putem fi decat de acord, pentru ca avem nevoie de hidratare, corpul omenesc are nevoie de cel putin 2 litri de apa pe zi, mai mult daca ai surplus, un adult avand nevoie de 30-35 de ml de apa/kg corp, calculele le puteti face singuri. Bun aici!
  2. Suplimentati aportul de vitamina C prin consumul a cel putin 5 portii de fructe si legume, precum si salate peste care puneti, bineinteles, suc de lamaie! Din nou OK, in sensul ca salatele si fructele nu sunt despre a slabi ci despre a fi sanatos, iar consumul de fructe si legume este intotdeauna benefic (atentie doar la faptul ca fructele si legumele, la fel ca orice alte produse alimentare, contin calorii si, consumate in exces, pot creste aciditatea gastrica, ceea ce poate avea efecte nedorite. Iar apropo de calorii, daca mananci 10 banane intr-o zi, s-ar putea sa bei degeaba sucul de lamai) Totodata, un aport de vitamina C sustinut este deosebit de sanatos, daca ne gandim, doza zilnica recomandata de vitamina C fiind de 90 de mg pentru barbati si 75 de mg pentru femei, ceea ce este totusi foarte putin oricum si corespunde unei valori care sa te ajute sa nu te imbolnavesti de boli cauzate de deficitul de vitamina C. Pana la doza optima mai e mult. Dar despre asta intr-un alt articol…
  3. Specialistii care recomanda dieta cu suc de lamaie spun ca, in cadrul curei trebuie sa limitezi aportul glicemic, adica sa mananci mai putin zahar, produse dulci, sucuri etc. Ei bine, din nou un sfat bun, cu care suntem de acord: reducerea cantitatii de produse care contin zahar este deosebit de sanatoasa! Stiai, de exemplu, ca o cantitate mica de zahar poate fi resimtita repede de organism? Daca vreti, in mod concret, cantitatea de glucoza pe care o avem in sange, intr-o situatie normala, este de 5 g. Intreaga cantitate, adica! Ei bine, poate nu stiati, dar consumarea unei singure ciocolate sau a unui singur baton dulce din hypermarketuri (brandul il puneti voi) poate aduce 15-20 de g de glucoza ce ajunge in sange in 15 minute din momentul consumului. Asta inseamna ca in numai 15 minute dupa ce consumi o ciocolata, cantitatea de glucoza din sangele tau creste chiar si de 4 ori!!! Daca vreti, este similar cu ce se intampla in corpul persoanelor bolnave de diabet, doar ca, in corpul unei persoane sanatoase, interventia insulinei regleaza glicemia, corpul facand fata stresului glicemic de moment. Deci, dieta cu lamaie sau nu, OK cu aceasta recomandare, nu are nimic de a face cu dieta in sine, care de fapt nici nu e dieta, are in schimb de-a face cu sanatatea.
  4. O alta recomandare este evitarea alimentelor procesate, din nou, o recomandare excelenta, de bun simt, din arsenalul oricarui nutritionist. Move on…
  5. Stabilirea unui program de mese, la ore fixe. O alta recomandare excelenta, la care pot doar sa susbscriu. Un program de mese regulat este excelent pentru a tine corpul in „pozitie de echilibru”. Recomandarea noastra este sa mancati 3 mese principale si 2 gustari sanatoase, lasand  nu mai mult de 3 ore intre mese. Astfel, daca micul dejun il iei la 8, mananca gustarea la 11, pranzul la 14, gustare la 17, cina la 20…deja este tarziu, poate poti manca mai devreme micul dejun sau lasi cam 2 ore si jumatate intre mese 😉

OK, care este pana la urma povestea cu dieta asta rapida cu lamaie? Este bine, este rau?

Una peste alta, noi, cei din spatele acestui site, nu recomandam nici o cura de slabire, fie ea cu lamaie, cu apa, Dukan sau alta asemenea.

Punct.

Dieta cu suc de lamaie, mit sau realitate?Nu pentru ca nu ar avea rezultate (masurabile in numarul de kg pierdute, ceea ce poate fi un fals rezultat pozitiv), fiecare poate functiona si exista teorii in spatele fiecarei astfel de diete.

Ceea ce vreau in schimb sa punctez este ca orice dieta, de orice natura, supune corpul unui stres, atat fiziologic, cat si psihic.

Practic vorbind, persoana se chinuie sa slabeasca, actionand, daca vreti, impotriva instinctului de supravietuire. Mancarea, asigurarea mancarii de fapt, este una din nevoile noastre bazale. Mananca si te vei simti linistit. Creierul tau spune OK, nu o sa mor maine, e mancare! Glumesc, dar e cam adevarat de fapt. Lipsa mancarii sau privarea de mancare actioneaza impotriva instinctului nostru de supravietuire, acela care spune ca ai nevoie sa mananci pentru a supravietui.

Mai pe scurt spus si mai direct, cu orice cura sau dieta de slabit, te chinui sa slabesti. Pai si daca te chinui, probabilitatea de a duce la bun sfarsit programul este foarte mica. Foarte, foarte mica…Se poate, sunt persoane care duc la sfarsit o astfel de cura, dar sunt putine, trebuie vointa mare si pot fi provocari pe partea de sanatate care pot sa te coste mult mai mult pe termen lung.

Un alt punct de luat in seama este faptul ca in timpul unei diete, corpul este supus unui program fortat, care nu ii este natural si care, mai ales in aceasta cura de slabire cu lamaie, nu este un mod de existenta care sa asigure conditiile de functionare zi de zi.

Pai si atunci, cand termini cura, ce faci? Te intorci la obiceiurile dinainte! Care obiceiuri? Exact acelea care te-au dus prima data la supraponderalitate. De ce? Pai pentru ca, asa cum spuneam, am slabit fortat, tinand corpul in tensiune, intr-un regim care nu ii este natural, fara a-i asigura un mod de a fi sanatos, sustenabil. Deci…probabilitatea sa pici in statistica este foarte mare.

Care statistica? Anume aia care spune ca 95% dintre persoanele care tin o cura de slabire se ingrasa la loc in urmatorii 2 ani si, mai mult de atata, pun la loc mai mult decat au dat jos…ok…

Dar stiti ceva?

Acest lucru este perfect explicabil, pentru ca:

  1. in timpul curei de slabire corpul a pierdut probabil foarte multa masa musculara, adica tesut activ care este responsabil cu cresterea ratei metabolice, altfel spus cu cata grasime poate sa arda corpul tau chiar si atunci cand dormi. Daca ai masa musculara multa, aceasta va consuma grasimea si vei slabi. Daca in timpul curei de slabire cu lamaie sau cu apa sau cu ce-o fi, consumi masa musculara (ceea ce, fara un aport considerabil de proteine este chiar probabil ca se va intampla, citeste si aici despre acest lucru) deci cantitatea de grasime pe care corpul poate sa o arda va fi mai…mica. Deci orice surplus se va depune. Pe solduri. Pe burta. Pe fund. Pe organele interne. Peste tot…Mai vrei dieta cu lamaie? Read on!
  2. in timpul curei de slabire, probabil ca nu vei invata nimic despre nutritie si sunt destul de sigur de asta, tocmai pentru ca tii o cura de slabire, cu lamaie sau cu orice altceva. Suna rautacios poate, dar in momentul in care ai invata despre nutritie, nu ai mai tine nici o cura de slabire, ai face pur si simplu schimbari sustenabile ale stilului de viata, schimbari care nu ar mai implica rezistenta din partea organismului sau provocari pe partea de sanatate. Din contra, sanatatea ta s-ar imbunatati simtitor si ai si slabi lejer…Dar asta, din nou, e o alta poveste pe care o vom trata in alt articol.

Care este de fapt explicatia, mecanismul din spatele acestei diete minune? Poti sa slabesti cu suc de lamaie?

Raspunsul este un pic mai complex, in sensul ca lamaile nu contin nimic concret care sa arda grasimile. Contin in schimb multa vitamina C, vitaminele A si B, acid citric, diferiti aminoacizi, precum si calciu, magneziu, fosfor şi potasiu, ceea ce este extraordinar pentru sistemul tau imunitar. Deci DA pentru consumul lamailor in general (si de altfel al citricelor).

Procesul care are loc este o detoxifiere a organismului cu ajutorul aportului de vitamina C din lamaiDe asemenea, consumul sucului de lamaie cu 30 de minute inainte de masa ajuta la cresterea aciditatii gastrice, ceea ce imbunatateste digestia, dar atentie ca nu toata lumea tolereaza cresterea aciditatii gastrice!

De asemenea, consumul sucului de lamaie din cadrul acestei „diete fulger”, cum o numesc multe siteuri, ajuta la o detoxifiere a organismului, (ceea ce este, din nou, benefic pentru organism) prin intermediul unui antioxidant numit d-limonene, care activeaza anumite enzime hepatice care au rol in detoxifierea organismului. Vestea proasta este ca intr-un litru de suc de lamaie NEDILUAT gasim 100 de mg de d-limonele, iar specialistii spun ca pentru a pune in functiune mecanismul de detoxifiere ai nevoie de …500 de mg. Cam mult suc de lamaie…

Un alt avantaj al consumului de lamaie, nu al curei in sine este si faptul ca ajuta la alcalinizarea corpului, ceea ce este un lucru benefic sanatatii. Chiar daca este un aliment acid in sine, odata ajunsa in corp, lamaia ajuta la alcalinizarea corpului si favorizeaza absorbtia mineralelor in sange.

De fapt, daca e sa judecam la rece, povestea asta nu este o solutie de slabire, este o solutie de detoxifiere, prin aportul de vitamine, prin lichidele pe care le bei, iar detoxifierea permite corpului sa primeasca mai multi nutrienti. Cam acesta ar fi mecanismul pana la urma, slabirea fiind un efect secundar. Despre programul nutritional de urmat in perioada de 14 zile (ca de altfel si in afara perioadei) nu prea se vorbeste mult.

Dieta cu suc lamaie poate fi urmata de oricine sau exista contraindicatii?

Atentie, tin sa spun acest lucru de la inceput: aceasta cura de slabire nu este indicata persoanelor care sufera de hiperaciditate gastrica, de ulcer sau alte afectiuni digestive, renale sau biliare! De altfel, aici tin sa fac o precizare, nici o dieta pe care o gasesti pe internet nu trebuie urmata oricum, recomandam intotdeauna intrarea intr-un program de slabire alaturi de un consultant in nutritie, de un nutritionist, un medic etc, asta pentru a obtine rezultate bune si a te asigura ca nu poti avea derapaje pe partea de sanatate!

Ca un cuvant de incheiere, pot intari faptul ca nu suntinem nici o cura de slabire, ceea ce sustinem este o slabire sanatoasa prin schimbarea stilului de viata si prin asigurarea proteinelor, vitaminelor, tuturor nutrientilor necesari organismului pentru o buna functionare. Dati-i corpului ce are nevoie. Beti apa cu suc de lamaie, daca doriti (atentie, cu o felie de lamaie, nu cu 5-6-7 lamai!), o lamaie stoarsa intr-un pahar cu apa are oricum 25 de calorii, nu va ingrasa, dar nu sustinem nici o cura, oricare ar fi ea. Am tratat acest subiect pentru ca suntem intrebati destul de des cu privire la eficacitatea acestei diete/cure si am dorit sa ne spunem punctul de vedere, pentru toti cititorii nostri. Atat.

Vrei sa discutam? Vrei sa afli cum poti sa slabesti in mod sanatos si cu mentinere? Contacteaza-ne chiar azi si hai sa vedem ce mici schimbari poti face in alimentatia ta pentru a reveni la greutatea dorita, fara a apela la o cura de slabire cu lamaie, cu apa sau mai stiu eu cu ce…